Sunday, 16 September 2018

Darul lui Jonas (The Giver #1) - Lois Lowry

Călătoria mea cu „Darului lui Jonas” a fost una interesantă. Evident că prima dată am văzut fimul şi apoi am căutat cartea. Din câte ştiu eu în română până acum sunt traduse doar 2 cărţi din seria „The Giver”. Nu spun că asta este o scuză, spun doar că cel mai probabil asta este şi una din cauze, mi se întâmplă destul de rar să citesc cărţi în engleză, şi asta nu din comoditate ci mai ales dintr-o revoltă cumplită pe care o simt din ce în ce mai acut în ultima perioadă. Refuz să cred că a simţi mândrie pentru faptul că eşti român este o ruşine, refuz să cred că există în lumea asta o limbă mai frumoasă decât româna, refuz să cred că orice realitate economică sau politică mă vor face să simt altceva decât o afecţiune puternică faţă de tot ce înseamnă locul şi poporul în care m-am născut, prin urmare refuz să citesc, decât dacă este absolut necesar, în altă limbă decât română.
 
Share:

Wednesday, 5 September 2018

August 2018 Book Haul

În general nu prea vorbesc despre ce cărţi cumpăr, mai puţin atunci când povestesc despre Gaudeamus dau Bookfest, tocmai pentru că fiind principalele târguri de cărţi apare natural întrebarea: "şi ce ai cumpărat de la târg?". 

Luna aceasta însă am încercat ceva nou, mai mult pentru a da mai multă viaţă contului de instagram Valea Povestilor, şi am cerut opinia celor care mă urmăresc dacă ar fi intersaţi de aşa ceva. Şi ... surpriză, în urma votului 100% au spus că vor să ştie ce cărţi am cumpărat eu în luna august. Prin urmare haideţi să vedem cum vom face asta, cu rugămintea să înţelegeţi că este prima data când fac asta. Dacă iese bine şi dacă vă place mai fac şi altă dată. 
Share:

Thursday, 23 August 2018

Zorii din Alexanderplatz (Berlin #2) - Fabio Geda, Marco Magnone

În general eu sunt destul de loială seriilor începute. Nu prea îmi vine să las o poveste neterminată, și ca să fiu sinceră nu prea am avut cărți pe care să le fi început și să nu le fi terminat. Poate și pentru că sunt o optimistă incurabilă chiar dacă o carte nu începe chiar bine mă străduiesc să o termin în speranța că până la urmă va deveni interesantă.

Pe undeva simt că în ceea ce priveşte seria "Berlin"  a italienilor Fabio Geda si Marco Magnone este din ciclu din ce în ce mai bine. Pentru ca volumul 1 nu s-a terminat în suspans nu aveam nici un fel de aşteptări în ceea ce priveşte volumul 2. Cumva cei doi au talentul nu numai de a începe o poveste dar şi de a o termina până la finalul volumului.

Share:

Thursday, 2 August 2018

Fahrenheit 451 - Ray Bradbury

Povestea cu mine şi cu Fahrenheit 451 este destul de complexă. Prima dată am văzut filmul – cel din 1966, cel de acum încă nu am ajuns la el. Apoi după destul de mulţi ani – filmul l-am văzut când eram în liceu – am văzut cartea în timp ce eram la cumpărături. În general eu nu cumpăr cărţi din supermaket pentru că am senzaţia că pătrunjelul şi cărţile nu prea se amestecă. De data aceasta s-a amestecat cu detergent şi şerveţele umede. Şi chiar şi aşa a stat cam jumătat de an la mine în bibliotecă până m-am decis să o citesc.
Share:

Sunday, 17 June 2018

27 de paşi - Tibi Uşeriu

Cartea "27 de paşi" a avut pentru mine un traseu interesant. Este prima carte, după mulţi ani, împrumutată. Sunt mai multe motive pentru care nu citesc cărţi împrumutate. În primul rând pentru că am o colecţie destul de mare de cărţi dintre care foarte multe sunt pe lista mea de citit, iar al doilea motiv pentru care nu împrumut cărţi este pentru că eu citesc cam 3-4 cărţi în acelaşi timp şi e greu să explic cuiva că o carte pe care el a terminat-o în 2 zile mie îmi ia 3 săptămâni pentru că nu e singura carte pe care o citesc.

"27 de paşi" intră în categoria de cărţi pe care mi-am propus anul acesta să citesc, adică în afara zonei mele de confort. Eu nu prea citesc cărţi autobiografice, şi în general nu prea este genul meu (eu sunt mai mult genul fantastic sau SF). Cu toate acestea "27 de paşi" a fost o călătorie extrem de interesantă. Eu i-am dat nota 4 din 5 (sistemul de notare Goodreads).

Cumva povestea lui Tibi Uşeriu nu pare diferită de a miilor de copii care au crescut în familii abuzive, care după 1990 au plecat din România doar pentru a scăpa şi de a evada din realitatea extrem de dură în care trăiau. Ca mulţi alţii a intrat în anturaje dubioase şi a ajuns să fie condamnat la închisoare pentru o serie de infracţiuni. Toate acestea sunt informaţii publice pe care le ştiam cu toţii.

Cartea însă oferă o perspectivă unică asupra sentimentelor lui pentru fiecare etapă a vieţii lui. În final asta de fapt face ca povestea să răsară din multitudinea de astfel de poveşti. Sunt momente în care sinceritatea lui efectiv te loveşte şi te lasă ameţit. Puterea lui de a admite, în primul rând faţă de el greşelile lui , de a privi realitatea aşa cum este ea, fără zorzoane inutile, fără a arunca vina pe altcineva (deşi ar fi putut face asta) este impresionantă.


Sunt câteva momente care mi-au rămas agăţate în amintire. Unul din momentele acelea este momentul când întors pe aeroportul Otopeni după ce a fost eliberat nu are puterea de a pleca pentru că pe undeva mintea lui încă nu putea accepta noţiunea de libertate şi se aştepta ca în orice moment să vină un gardian să îl ducă înapoi în celula lui. În carte nu se sta foarte mult pe momentul acesta, însă eu am rămas 10 minute cu cartea în mână încercând să înţeleg sentimentele lui.

Este clar că, aşa cum recunoaşte şi el, dacă nu ar fi avut parte de sprijin şi înţelegere nu ar fi putut să urce din hău. Şi chiar şi aşa „monştrii” sunt încă acolo şi din când în când îşi mai arată colţii.

"27 de paşi" este o metaforă, o metaforă a drumului său, drum care nu se opreşti cu 6633 Arctic Ultra ci continuă, aşa cum spune şi la final, în fiecare zi, 27 de paşi urmaţi de alţi 27 de paşi şi tot aşa. De multe ori stai şi te întrebi de ce cineva s-ar înscrie la un maraton de tipul 6633 Arctic Ultra, cartea asta îţi oferă un răspuns.

Recunosc că Tibi Uşeriu nu este un standard pentru toţi cei care participă la astfel de curse, nu toţi au aceeaşi motivaţie ca şi el, nu toţi au aceeaşi poveste ca şi el, însă cu siguranţă cu toţii au în comun acelaşi lucru – sunt oameni ai extremelor.


Poate uneori în viaţă ar fi bine să luăm decizii la fel cum a luat el decizia de a alerga până la maratonul de la Cluj şi apoi să continuie să alerge în cursă – doar pentru că acesta era lucrul natural de făcut la acel moment. Cred sincer că uneori trebuie să lăsăm lucurile să se întâmple şi să le acceptăm pentru ceea ce sunt.

Având în vedere că vorbim de un sportiv şi nu de un scriitor cartea a ieşit uimitor de bine. Aici cred totuşi că e mâna unui editor bun, chiar dacă au fost momente când ar fi trebuit să intervină şi mai mult pentru  a da un pic de cursivitate poveştii. Cu toate acestea "27 de paşi"este o carte extrem de interesantă, iar pentru mine personal a fost o gură de aer proaspăt în noianul de distopii pe care îl tot citesc de cam jumătate de an.
Share:

Sunday, 10 June 2018

Bookfest 2018

Nu mai este nici un secret faptul că mie îmi place mai mult la Bookfest decât la Gaudeamus. Pe langă spaţiul cu mult mai generos în care se desfăşoară (a se citi „nu clădirea rotundă de la Romexpo”) poate şi faptul că se desfăşoară la începutul verii (primul week-end din iunie) când este cald şi multă lumină cumva mă face mai fericită.

Eu am fost la Bookfest in 3 zile din cele 5 de târg. Evident că am fost în ziua deschiderii, atunci când am luat şi marea majoritate a cărţilor. În prima zi este mai puţină lume, mai ales la ora când mă duc eu, adică după ce ies de la muncă. Tot în prima zi am şansa să găsesc tot ce îmi doresc plus nişte comori ascunse (cred că v-am povestit ce am păţit acum 2 ani când am fost la Bookfest şi nu am mai găsit ce vroiam eu). În prima zi şi expozanţii nu sunt aşa obosiţi şi ai şansa să stai mai mult de vorbă cu ei.

Spuneam asta şi când am vorbit despre Comic Con, cel mai frumos lucru la evenimentele acestea sunt oamenii. Am stat cred ca mai bine de jumatate de oră vorbind cu oamenii frumoşi de la Nemira, care şi-au adus aminte de mine de la Gaudeamus (nebuna cu muntele de cărţi în braţe) despre supărarea mea că au schimbat formatul cărţilor lui Stephen King, despre faptul că ne place mai mult noul format a lui Philip Dick şi alte lucruri la fel de interesante.  (Nu mă sponsorizează cei de la Nemira, pur şi simplu sunt nişte oameni foarte frumoşi şi pasionaţi de ce fac şi nu doar vând cărţi ci ştiu despre ce vorbesc şi ştiu să facă recomandări. Dacă se va întâmpla să fiu sponsorizată vă anunţ)



Am fost sâmbătă pentru a fi alaturi de o persoana draga mie, Miruna Lavinia, un artist complex din punctul meu de vedere care a plecat de la Manga şi acum îşi lansează primul ei roman, lansarea oficială va fi la Gaudeamus însă romanul a putut fi cumpărat de la standul editurii chiar de la Bookfest.



Ultima zi în care am mers a fost duminică pentru că rămăsesem datoare la cei de la Nemira cu încă două cărţi. Nu eram foarte convinsă dacă le mai am acasă sau nu, iar în lista mea nu le găseam, da, am o listă pentru că am ajuns la momentul când am început să cumpăr în dublu exemplar.

Ştiu că ediţia de anul acesta a fost dedicată autorilor americani, am văzut standul însă nu am fost la nici un eveniment. Singurul eveniment la care am fost a fost lansarea de carte a lui Horatiu Mălăiele de la standul editurii Arthur. 


Pentru că anul acesta Bookfest şi-a avut casa în pavilionul cel nou de la Rompexpo (B1) spaţiu a fost mai mult decât generos şi chiar şi în zilele aglomerate nu simţeai că te striveşte mulţimea. Tot pentru că au avut spaţiu şi editurile au fost şi mai creative în ceea ce priveşte standurile, dar şi evenimentele de la stand au fost mai bine organizate. Cel mai frumos stand de la ediţia aceasta a fost cel de la Rao, creat ca un labirint.



Pentru mine Bookfest este mai aproape de ce ar trebui să fie un eveniment dedicat cărţilor, deşi mai avem un pic de drum până acolo, şi asta nu doar din cauza editurilor, dar şi din cauza cititorilor. Cititorii de la noi sunt încă ... cred că cel mai potrivit cuvânt este „neimplicaţi”. Din păcate, ca şi la Comic Con de altfel, am auzit voci care spun cumva repetitiv că aceste evenimente sunt pentru copii, că se duc pentru copii, sau că ei nu au copii şi atunci ce să caute acolo. Fie eu trebuie să nu mai ascult nişte oameni şi să încep să îmi fac alte cercuri sociale, fie noi românii chiar avem o problemă.








În aceeaşi perioadă la New York a avut loc unul dintre cele mai mari eveniment dedicate cărţilor din lume – Bookexpo, iar singurul lucru pe care l-am văzut acolo şi l-aş vrea şi la noi sunt acele „capitole extras” din cărţi care nu s-au lansat dar care urmează să se lanseze în următoarea perioadă.





Şi acum cea mai mare întrebare : „Ce am luat eu de la Bookfest?”. Într-o ordine, dezordonată (respectiv aşa sunt ele pe masă la mine) :

1. Harry Potter şi Prinţul Semisânge de J.K. Rowling
2. Cronicile din Narnia, Ultima bătălie de C.S. Lewis
3. Şarpele din Essex de Sarah Perry
4. Silozul. Începuturile de Hugh Howey
5. Silozul. Generaţiile de Hugh Howey
6. Oraşul gunoaielor de Edward Carey
7. Adunarea Umbrelor de V.E. Schwab
8. Tropicul Şerpilor de Marie Brennan
9. Jack Spintecătorul. Crimele din Whitechapel de Kerri Maniscalco
10. Oraşul de bronz de S.A. Chakraborty
11. Ghid de vicii şi virtuţi pentru gentlemeni de Mackenzi Lee
12. Prinţul Spinilor de Mark Lawrence
13. Visul numărul 9 de David Mitchell
14. Casa de la marginea nopţii de Catherine Banner
15. Regatul umbrelor de Leigh Bardugo
16. Regatul furtunilor de Leigh Bardugo
17. Regatul Luminilor de Leigh Bardugo
18. Fiind imagine. Eseuri din adolescenţă de Elena Druţă
19. Decolorat de Miruna Lavinia
20. Copiii timpului de Adrian Tchaikovsky
21. Pălăria preşedintelui de Antoine Laurain
22. Forma apei de Daniel Kraus
23. Tărâmul pierdut de J.D. Rinehart
24. Păpuşa de porţelan de Holly Black
25. Toate păsările din cer de Charlie Jane Anders
26. Diabolica de S.J. Kincaid
27. Cititoarea de Traci Chee
28. Carbon Modificat de Richard Morgan



Acestea sunt cărţile pe care le-am cumpărat pentru mine personal, nu am trecut în listă cărţile pe care le-am cumpărat ca să le fac cadou.

Aş vrea să spun că nu voi mai cumpăra nici o carte până la Gaudeamus, dar ştim cu toţii că nu este aşa.
Share:

Sunday, 27 May 2018

EECC2018 - Ziua 3

La aproape o săptămână  de când s-a terminat East European Comic-Con este încă destul de prezent pentru mine. Şi pentru că a trecut suficient timp de când EECC 2018 şi-a închis porţile nu voi vorbi doar despre ziua a 3 a, dar voi încerca să vorbesc un pic şi despre ce a însemnat pentru mine evenimentul.

Să începem cu ziua 3 din Comic Con! Începutul zilei de duminică pentru mine a însemnat coada la Andrew Scott – autograf, poză, în ordinea asta. Nu ştiu dacă abia aterizase şi a fost adus direct la eveniment, însă mi s-a părut destul de obosit. Cu toate acestea ca mulţi alţii înainte lui a fost foarte deschis şi foarte ... drăguţ , din lipsă de alt cuvânt. Îmi imaginez că nu e uşor să ai o masă mare de oameni care vin unul după altul şi toţi vor să profite la maxim de timpul scurt pe care îl au. Prin urmare nu pot decât să admiri răbdarea şi deschiderea pe care a arătat-o atât Andrew Scott cât şi toţi ceilalţi invitaţi la eveniment.

Pentru mine Andrew Scott a fost cel mai mare nume de la Comic Con de anul acesta, vampirii nu îmi plac decât într-un singur fel: decapitaţi de Dean şi Sam (cele 10 minute din Spiderman 2 au compensat totuşi – pentru cei care ştiu despre ce vorbesc). Cumva din această cauză ziua de duminică s-a învârtit în jurul programului lui. La final nu pot să spun decât că a fost o experienţă extraordinară, iar Andrew Scott mi-a confirmat, dacă mai era nevoie, că actorii din Europa sunt umitori. Legătura lor cu teatru, cu scena le schimbă perspectiva atât asupra actului artistic cât şi asupra spectatorilor.

În acelaşi ton pot să spun că am fost din nou la panel la Chris Rankin, doar pentru că, deşi a fost cu siguranţă unul din cei mai subestimaţi invitaţi de anul acesta, pentru mine a fost de departe o surpriză extraordinară.

Am fost şi la panel-ul lui Jim Beaver, un om blând şi deschis. După 4 invitaţi din Supernatural pot să spun că până acum cel mai mult m-a impresionat Osric Chau care a venit la EECC în 2014 (cine ar putea să uite felul lui copilăresc de a fi, dar şi cosplay-ul lui de atunci)



După o zi întreagă de umblat şi de stat la panel-uri , obişnuita – de acum – poză cu tronul de la HBO, dar şi discuţii extrem de interesante cu artiştii de pe aleea artiştilor (dacă mergeţi la EECC este obligatoriu să mergeţi pe aleea artiştilor, noi acolo ne-am „campat”) cineva din grupul nostru atrage atenţia că la finalul programului apare o menţiune „Actors Panel” şi că nu ştim ce e şi că hai să mergem.

Din câte îmi amintesc eu (şi eu am fost la toate ediţiile) acesta este primul an când se face aşa ceva. Acest „Actor Panel” a însemnat de fapt un panel cu toţi invitaţii de la EECC (mai puţin Daniel Gilles care a fost doar sâmbâtă). Evident întrebările au fost generale, de la : cum v-aţi simţit la EECC la „ce prejudecăţi aţi avut înainte să veniţi în România şi v-au fost răsturnate” – aici cu siguranţă răspunsul „nu ştiam că vorbiţi o limbă romanică (adică latină)” a fost răspunsul care deşi îl intuiam m-a luat cumva pe nepregătite.

Anul acesta mai mult ca altă dată simt fericirea aceea că am fost la Comic Con, însă şi tristeţe că s-a terminat, dar şi anxietate: „oare va mai fi şi la anul?”. E întrebarea pe care mi-o pun în fiecare an. Mi-am dorit atât de mult un Comic Con în România că sunt momente când mă tem că nu vom mai avea unul.

Cred că am mai spus asta, însă nu strică să mă repet: se vede atât de mult evoluţia de la un an la altul. Mă refer aici la organizare. Mulţi nu cred că realizează că vorbim de un eveniment tânăr, abia a făcut 5 ani. Faptul că de la an la an lucrurile sunt şi mai frumoase şi mai bine făcute mă face să admir puterea şi dăruirea oamenilor frumoşi din spatele culiselor, care este clar că învaţă alături de noi. Bravo!

Share:

Sunday, 20 May 2018

EECC 2018 - ziua 2

După cum mă aşteptam ziua de sâmbătă a fost cu siguranţă şi ce mai aglomerată zi de Comic Con. Iar pentru mine a fost o zi plină.

În primul rând s-a văzut organizarea cu mult mai bună față de anii anteriori, experienţa anilor anteriori şi-a spus pe deplin cuvântul, iar organizatorii au făcut o treabă extraordinară. Iar asta s-a văzut pentru mine la stat la cozile obişnuite pentru autograf sau poză. Deşi pe undeva cozile au fost la fel de mari sau chiar mai mari cumva nu numai că nu s-a simţit asta, dar şi lucrurile s-au desfăşurat foarte lin şi calm. De la voluntarii care verificau biletele, la cei care se ocupau de aranjarea oamenilor în linie astfel încât odată ajuns în faţă lucrurile să fie cât mai cursive până la cei care înainte de poze au venit cu indicaţii tocmai ca toată lumea să aibă o experienţă frumoasă.

Pentru că evenimentul este foarte mare şi se întâmplă atât de multe în acelaşi timp nu pot vorbi decât despre lucrurile pe care le-am făcut eu. Prin urmare, ce am făcut eu ieri?

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să fac poză cu Chris Rankin. Ne-am lămurit destul de repede că pozele cu el se fac în altă parte pentru că sunt oferite de Kaufland în cadrul unui concurs şi se fac lângă standul unde era organizat concursul.

Apropo de Chirs Rankin am fost si la panel dar şi după amiază la autograf. Nu ştiu cum va fi Andrew Scott astăzi însă dintre cei care au venit până acum mie personal mi s-a părut cel mai impresionant dintre toţi. Ştiu că cel mai mare nume de ieri a fost Daniel Gilles, însă Chirs Rankin face parte din categoria aceea de oameni pe care o numesc eu “oameni frumoşi”. Mi s-a părut atât de uşor să vorbesc cu el, are o personalitate deschisă şi sinceră şi cu siguranţă o atitudine faţă de viaţă şi profesie foarte …. cu picioarele pe pământ.



Am reuşit să ajung şi la Daniel Gilles deşi el a avut coada cea mai lungă, cu toate că mă aştept astăzi la Andrew Scott să fie mai lungă coada. Mi-a plăcut faptul că a gestionat foarte bine, atât la sesiunea de autografe şi poze cât şi la panel, emoţiile extreme a unora dintre fani.

Pentru că vineri am mers la autograf şi la poză la Jim Beaver, ieri am fost doar la panel. Panel-ul cu Jim Beaver a fost un moment când mi-am reamintit că ei sunt actori, că joacă un rol şi că personalitatea lor este diferită de personajul pe care îl interpretează.

Evident că nu am ratat concursul de Cosplay care a fost, ca în fiecare an punctul central al zilei şi a adunat şi cei mai mulţi spectatori.

Ziua am încheiat-o superb cu panel-ul lui David Lloyd, un om extraodinar cu un talent deosebit pe care aproape că nu l-am lăsat să plece, pentru că deşi moderatorul a spus că suntem pe final şi nu mai este timp la insistenţele publicului a mai acceptat două întrebări. Sper să se fi simţit şi el la fel de bine ca şi noi.




În ansamblu ziua de ieri a fost aşa cum mă aşteptam – extraordinară! Pentru ziua de astăzi mă încearcă două sentimente : pe de o parte bucurie şi emoţie pentru o nouă zi de Comic Con şi pe de altă parte tristeţe pentru că este ultima zi, deja aştept EECC2019!
Share:

Saturday, 19 May 2018

EECC 2018 - ziua 1

Am sperat că dimineaţă voi fi mai odihnită şi voi putea să vorbesc mai limpede despre prima zi la Comic Con (East European Comic Con). Din păcate nu am avut partea de un somn liniştit şi prin urmare sunt extrem de ameţită, însă voi încerca să povestesc măcar puţin din ce a însemnat pentru mine prima zi de EECC 2018.

Share:

Sunday, 13 May 2018

Avengers: Infinity War

Cred că v-aţi obişnuit deja că eu mă hotărăsc mai greu şi în general  îmi dau ceva timp ca să mi se aşeze sentimentele. Asta se întâmplă şi când citesc şi când văd un film sau un serial. Cred că mai curând este un lucru pe care l-am învăţat în timp tocmai pentru că am tendinţa de a fi extrem de influenţată de emoţiile iniţiale şi după un timp după ce m-am liniştit să mă răzgândesc. Prin urmare acum îmi impun să aştept un timp înainte de a scrie despre ceva.
  
Share: