Sunday, 28 October 2018

Luminile Nordului (Materiile întunecate #1) - Philip Pullman

Tot timpul îmi las timp de la momentul când termin o carte şi până scriu recenzia. Asta pentru că sunt conştientă că sunt o persoană extrem de emoţională şi dacă aş scrie imediat cu siguranţă ar fi extrem de influenţată de toate emoţiile momentului. În cazul de faţa am făcut cu atât mai bine. Evident că nu am cum să nu fiu influenţată de film, iar pe măsură ce citeam cartea nu aveam cum să nu fac legătura cu filmul. În general conexiunile le fac invers – de la carte la film, asta este una dintre rarele ocazii când se întâmplă invers. Poate acesta este unul din motivele pentru care am avut dificultăţi cu acest volum, pentru că din nefericire ecranizarea nu a fost foarte reuşită şi prin urmare sentimentele mele au fost extrem de influenţate de film.

Simt că  în final, faptul că între timp am citit şi volumul 2 mi-a schimbat radical opinia inţială despre carte. Cu siguranţă dacă nu aş fi avut răbdarea necesară să continui seria mi-ar fi părut rău.
Atunci când am terminat cartea i-am dat nota 3 (sistemul de notare Goodreads) mai mult pentru că simţeam că poate mai mult şi speram că va fi mai mult. Chiar şi după ce am terminat volumul 2 – tradus la noi Pumnalul Tăinuit – nota rămâne aceeaşi.

Cartea „Luminile Nordului”, publicată şi sub titlu „Busola de aur” , face parte din seria „Materiile Întunecate”, serie care cuprinde:
-    Luminile Nordului
-    Pumnalul tainuit (tradus la noi si sub titlul Pumnalul diafan)
-    Ocheanul de ambra

Având în vedere faptul că vorbim de prima carte dintr-o serie este normal ca multe lucruri să fie lăsate pentru următoarele volume. Cu toate acestea Philip Pullman reuşeşte să construiască bazele unui univers (sau mai bine zis a unui multivers) extrem de interesant.

Dincolo de povestea Lyrei şi de aventura prin care trece ea, pentru cei care aţi văzut filmul acţiunea din film urmăreşte destul de bine acţiunea din carte, însă reuşeste să o facă şi extrem de plicticoasă, cartea introduce nişte noţiuni extrem de interesante.

„Luminile Nordului” nu vorbeşte doar despre Lyra şi călătoria ei spre Polul Nord, vorbeşte în primul rând despre „Materiile Întunecate” şi cred că asta este cel mai important.

Este adevărat că luat separat volumul „Luminile Nordului” poate părea greoi (introduce extrem de multe noţiuni legate de multiversul creat de Pullman) şi pe undeva ai senzaţia că acţiunea tărăgănează, însă în realitate, luate ca un tot împreună cu celelalte volume cartea are altă perspectivă şi începe să capete sens.

Probabil cel mai dificil concept de înţeles este cel al „daemonilor” şi din păcate abia în volumul în volumul doi începi să înţelegi ce sunt, deşi şi acolo nu explicat la propriu, însă măcar sunt suficiente informaţii încât să îţi dai seama.

Şi deşi sunt şi cel mai dificil concept sunt de departe şi cel mai interesant. Daemonii nu sunt doar nişte animale de companie sau animale protectoare, pentru că în final nu fac nici una nici alta. Daemonii trebuie luaţi ca un tot împreună cu „omul lor”, pentru că în fapt asta şi sunt, un tot.

Întrucât nu am cum sa nu fiu influenţată de film recunosc că pentru mine personal evoluţia Lordului Asriel a fost de departe cea mai mare surpriza. Poate de asta la final am decis să dau o şansă şi volumului 2.

Personajul principal , respectiv Lyra , mi s-a parut arogantă, răzgâiată, şi cumva nu am putut să mă ataşez de ea. Nici faptul că toată lumea pare să aprobe comportamentul ei doar pentru că poate citi Alethiometru, lucru care pare că nu ţine atât de ea cât mai ales de Alethiometru.

Poate că „Luminile Nordului” nu m-a convins să continui seria „Materii Întunecate”, însă cu singuranţă mă bucur că am continuat. Acum trebuie doar să rezolv problema volumului 3 – o chestie complicată legată de culoarea şi forma cărţilor precum şi modul cum se aşează în biblioteca mea.

Share:

0 comments:

Post a Comment