Atunci când începi să analizezi mai bine cum au stat lucrurile în timpul celui de al doilea razboi mondial începi şi să realizezi că lumea descrisă de Philip K Dick în „Omul din castelul înalt” este mai mult decât o istorie alternativă, este o realitate care ar fi putut să se întâmple.
Poate e printre primele ocazii când, deşi am văzut mai întâi serialul (care este super), am reuşit destul de bine să mă detaşez. Asta şi pentru că singurul lucru pe care pare să îl aibă în comun este ideea centrală precum şi numele personajelor.
Deşi cartea a stat pe lista mea de lectura o bună perioadă de timp recunosc că am fost determinată să o citesc mai repede tocmai datorită serialului.
Revenind la carte – „Omul din castelul înalt” vorbeşte despre o lume în care fortele Axei au câştigat cel de-al doilea război mondial. La momentul când am citit cartea am decis atunci să îi dau 3 steluţe din 5 (sistemul de notare Goodreads), acum dacă mă uit în urmă nu ştiu dacă am notat cum trebuie, însă am decis până la urmă să îmi menţin nota. Simt că nehotărârea mea în ceea ce priveşte nota are mai curând legătură cu subiectul pe care îl tratează decât cu modul în care a fost scrisă cartea.
„Poate, dacă ştii că eşti nebun, nu eşti nebun. Sau încetezi să mai fii nebun. Te trezeşti.” – cu siguranţă asta este fraza care m-a marcat cel mai mult din toata cartea, pentru că o astfel de lume nu poate exista, nu este permis să existe.
Ce îmi place cel mai mult la Philip K Dick este faptul că nu se pierde în introduceri inutile şi în descrieri fără rost. Cumva eşti deja plasat în acţiunea romanului şi abia după câteva pagini realizezi că eşti într-o lume cu totul diferită, totul e atât de natural, viaţa oamenilor curge aşa cum te-ai aştepta în condiţiile date. Şi tocmai asta este de departe cel mai şocant lucru că nimic nu este forţat ci este exact aşa cum ar trebui să fie ... într-o lume care nu ar trebui să fie.
Cea mai mare problemă a cărţii este cu siguranţă faptul că pare neterminată, lucru de altfel recunoscut şi de Philip K Dick că romanul are un final deschis. Deşi a plănuit să revină asupra continuării poveştii într-un final a renunţat tocmai datorită faptului că l-a tulburat destul de mult cercetarea pe care a făcut-o iniţial pentru „Omul din castelul înalt” şi nu a reuşit să se împace cu gândul de a „merge înapoi la lecturile despre nazişti”. "Va trebui să mă ajute cineva la continuare. Cineva care are stomacul necesar și puterea de a gândi de-a lungul acestor linii, de a pătrunde în mintea altora. De exemplu, dacă începi să scrii despre Reinhard Heydrich, trebuie să-i pătrunzi expresia feței. Vă imaginați cum e să pătrunzi expresia feței lui Reinhard Heydrich?"
Dacă nu eşti atent la un moment dat poţi să te pierzi în detalii şi în personaje şi cumva ai impresia că nu prea se leagă unele de altele (Juliana care îl caută pe autorul cărţii „Lăcusta abia se târăşte”, Robert Childan care încearcă să vând antichităţi, Frank Frink care face bijuterii si Nobusuke Tagomi care pare că e în căutarea unor răspunsuri la întrebări pe care nu şi le-a pus). Ce au în comun toate aceste personaje este de fapt nevoia de a afla adevărul. De unde ştii care versiune a realităţii prezintă adevărul? Cea pe care o vezi în fiecare zi sau cea descrisă de „Omul din castelul înalt” (Hawthorne Abendsen)?
Cu siguranţă aici se vede cel mai bine talentul imens a lui Philip K. Dick în felul de a te pune pe gânduri, de a te îndoi de fiecare lucru din jurul tău. În final ajungi la concluzia: „Poate, dacă ştii că eşti nebun, nu eşti nebun. Sau încetezi să mai fii nebun. Te trezeşti.”
Pentru cei care aţi văzut serialul sfatul meu este să citiţi cartea veţi avea o cu totul altă experienţă, iar pentru cei care aţi citit cartea dar nu aţi văzut serialul acelaşi sfat – vedeţi şi serialul, autorul avea dreptate, cineva trebuia să termine povestea.
0 comentarii:
Post a Comment