Sunday, 16 September 2018

Darul lui Jonas (The Giver #1) - Lois Lowry

Călătoria mea cu „Darului lui Jonas” a fost una interesantă. Evident că prima dată am văzut fimul şi apoi am căutat cartea. Din câte ştiu eu în română până acum sunt traduse doar 2 cărţi din seria „The Giver”. Nu spun că asta este o scuză, spun doar că cel mai probabil asta este şi una din cauze, mi se întâmplă destul de rar să citesc cărţi în engleză, şi asta nu din comoditate ci mai ales dintr-o revoltă cumplită pe care o simt din ce în ce mai acut în ultima perioadă. Refuz să cred că a simţi mândrie pentru faptul că eşti român este o ruşine, refuz să cred că există în lumea asta o limbă mai frumoasă decât româna, refuz să cred că orice realitate economică sau politică mă vor face să simt altceva decât o afecţiune puternică faţă de tot ce înseamnă locul şi poporul în care m-am născut, prin urmare refuz să citesc, decât dacă este absolut necesar, în altă limbă decât română.
 

Revenind la „Darul lui Jonas”, cartea am cumpărat-o de două ori, la două târguri diferite Gaudeamus 2016 şi  Bookfest 2017. Evident unul din exemplare l-am dăruit unei persoane care ştiu că este cea mai bună casă pentru cartea aceasta.
 
„Darul lui Jonas” a fost una din cele 5 cărţi pe care le-am citit în Muntenegru în concediu şi singurul lucru pe care pot să îl spune este faptul că nu am putut să o las din mână, am terminat-o în câteva ore. La final nota mea pentru cartea asta este 4,5 (sistemul de notare Goodreads – care asa cum spunea nu are optiunea de fractii de notă prin urmare acolo este trecut 4)
 
Cartea face partea din seria „The Giver” a lui Lois Lowry, serie care are 4 cărţi din care , aşa cum spuneam mai devreme, doar 2 sunt traduse în limba română (dacă nu e aşa vă rog să mă corectaţi). Cele 4 cărţi sunt :

-    „The Giver” – tradus la noi „Darul lui Jonas”
-    „Gathering Blue” – tradus la noi „Făuritoarea de albastru”
-    „Messenger”
-    „Son”
 
Încă încerc să îmi dau seama de ce este încadrată ca fiind o carte pentru copii şi din câte văd eu mulţi au întrebarea asta, pentru că de mult prea multe ori cartea te pune pe gânduri şi au fost locuri în care m-a dus cu gândul la „1984” a lui George Orwell, dar şi la Equilibrium
 
Pentru cei care aţi văzut filmul ştiţi deja acţiunea cărţii : Jonas trăieşte într-o lume „perfectă” în care umanitatea a renunţat la toate sentimentele în favoarea unei vieţi trăite în siguranţă. Jonas este ales de comunitatea lui să fie „Primitor al Memoriei” întregii umanităţi. Lowry insistă pe cuvântul „ales” şi asta pentru că toţi ceilalţi primesc însărcinări, însă în cazul lui a trebui să se facă o alegere nu doar dificilă, dar şi extrem de umană, cu teama că acesta nu va face faţă responsabilităţi sau mai bine zis nu va face faţă poverii care i se pune pe umeri. „Dăruitorul” („The Giver”) încearcă chiar de la început să îl averitizeze de cât de cumplită este această povară când ii spune că de faptul el nu este atât de bătrân, însă a fost îmbătrânit de povara sa.
 
Cartea, care prezintă clar o lume distopică, nu este doar un avertisment asupra a ceea ce se poate întâmpla dacă ne cenzurăm fiecare emoţie este un strigăt atât de puternic că te asurzeşte. Intr-o societate fără culoare (la propriu), fără diversitate (părul Fionei este o problemă pentru că este roşu), în care copii sunt făcuţi pe bandă rulantă de femei care au primit această „însărcinare” şi care însă sunt crescuţi de familii „perfecte” (o mamă, un tată , un băiat şi o fată), într-o astfel de societate nu se poate numi că trăieşti ci eventual doar că exişti.


 

Jonas înţelege destul de repede ce anume presupune „meseria” lui şi cumva asta face cartea cu atât mai tragică, pentru că vorbim de un copil de 12 ani, copil pe umerii căruia trebuie să stea memoria colectivă a umanităţii, memorie în forma ei cea mai fizică cu tot ce înseamnă ea, cu toată suferinţa şi războaiele şi durerea. Iar odată cu amintirile vine acea „înţelepciune” de care vorbea Vârstnica-Şefă la ceremonie. De fapt nu e înţelepciune în adevăratul sens al cuvântului ci conştientizarea adevărului, iar asta e cu atât mai dureros. Pentru că atunci când ai memoria fizică a unui război şi totuşi decizi că societatea în care trăieşti e mai rea atunci chiar ai o problemă.
 
Clar „Darul lui Jonas” nu este o carte de concediu la mare printre smochini şi leandri, însă mă bucur că am avut timpul să stau să o apreciez la adevărata ei valoare. Evident că am cumpărat volumul 2 şi e pe lista mea scurtă de lectura (care oricum e lungă şi asta)
Share:

0 comments:

Post a Comment