Monday, 9 April 2018

Simfonia itinerantă - Emily St. John Mandel

Din lista mea lungă de lucruri despre care vreau să scriu am ales astăzi să vorbesc de „Simfonia itinerantă” de Emily St. John Mandel, mi s-a părut în ton cu primăvarea de afară, dar şi cu zilele acestea de linişte şi odihnă.

De cartea „Simfonia itinerantă” am aflat de la grupul meu de pe Goodreads. V-am spus că sunt într-un grup pe Goodreads? Da, sunt în grupul Goodreads România, grup care este cel mai activ grup român pe Goodreads. Probabil cea mai interesantă chestie la grupul acesta este „cartea lunii”. În fiecare lună tot grupul citeşte aceeaşi carte după care discutăm împreună. Idee care mi se pare extraodinar de frumoasă. „Simfonia itinerantă” a fost cartea lunii martie 2018.

Pentru mine „Simfonia intinerantă” (titlu original „Station Eleven”) a fost o lectura destul de uşoară, am terminat cartea relativ repede (câteva zile) şi per ansamblu a fost ok. Nota mea pe Goodreads este 2 din 5, nota e cam la 2,5 însă mai aproape de 2 decât de 3 şi pentru că sistemul nu permite fracţiunie de notă rămâne 2.

Cartea vorbeşte despre o Americă de Nord (cumva ajunge şi în Canada acţiunea) distopică – da ştiu cam multe lumi distopice în ultima perioadă - ca urmare a unei tulpine ciudate de gripă care ucide mare parte din populaţie. Sau acţiunea se petrece în acea lume, de fapt gripa respectivă nu prea schimbă foarte mult acţiunea şi nu face altceva decât să fie un decor pentru enorm de multe personaje a căror viaţa o vedem descrisă. Singurul lucru interesant este de fapt cum viaţa, existenţa şi moartea unui om influenţează viaţa tuturor.


Povestea începe cu moartea pe scenă a actorului Arthur Leander în timp ce joacă „Regele Lear”. Am crezut atunci că povestea va fi despre Jeevan Chaudhary, cel care încearcă să îl resusciteze, apoi capitolul următor am crezut că este despre Kirsten Raymonde, copilul actor care a asistat la moartea lui pe sceană, acum adult într-o lume prăbuşită după epidemia de gripă şi care călătoreşte cu „Simfonia itinerantă” – o trupă de teatru care joacă Shakespeare prin oraşele din America. Dar nu neaparat se concentrează de personajul ei, deşi personajul ei are cel mai mare spaţiu în carte.

Însă nu rămâne mult nici cu personajul acesta, povestea tot sare de la personaj la personaj şi sare şi în timp de la Arthur Leander şi nenumăratele lui soţii, la Jeevan pe vremea când făcea poze cu oameni faimoşi pentru reviste de scandal la Jeevan după evoluţia gripei ca medic şi tot aşa din personaj în personaj şi de la un timp la altul fără o ordine anume.

Titlul original al cărţii – „Station Eleven” – este preluat după o carte de benzi desenate cu acelaşi nume scrisă de unul din personajele cărţii. Miranda Carroll este prima soţie a lui Arthur Leader şi  deşi îi place lumea ordonată a corporaţiilor desenează, ca o metodă de evadare, benzi desenate.

Dacă „Station Eleven” trebuia să fie o metaforă şi acesta este motivul pentru care cartea a preluat acest titlu atunci din nefericire eu am ratat metafora. Poate de aceea alegerea editorului român de a schimba titlu cărţii în „Simfonia itinerantă” mi se pare logică şi de departe un titlu mult mai potrivit, nu doar pentru că se dedică destul de mult timp vieţii actorilor din trupa de teatru, dar şi pentru că se potriveşte mult mai bine fugărelii în timp, dar şi printre personaje.

Din păcate acesta este şi unul din marile minusuri ale poveştii, sunt prea multe personaje aruncate din diferite perioade şi nu numai că nu ai timp să te ataşezi de nimeni, dar nu este loc suficient să fie aprofundate.

Personajul Mirandei Carroll a fost poate singurul care a avut ceva profunzime, sau poate doar m-am ataşat eu de ea pentru că sunt trăsături din personalitatea ei pe care le văd şi la mine, nevoia ei de oridine, însă în spatele imaginii corporatiste liniare se ascunde un spirit visător. Din pacate însă personajul nu a fost foarte bine aprofundat, lucru care se întâmplă cam cu toate personajele.

În ansamblu cartea a fost OK, însă nimic impresionant şi cumva haotica. Ideea din spatele cărţii interesantă, însă execuţia ei te lasă cu senzaţia că s-ar fi putut cu mult mai bine. Şi înainte să începeţi să aruncaţi cu roşii în mine – da, am văzut nota generală de pe Goodreads, da, sunt conştientă că mulţi care au citit-o au considerat că este uimitoare, însă pentru mine personal nu a făcut multe.
Share:

0 comments:

Post a Comment