Mi-a fi plăcut să scriu despre Ready Player One într-o zi mai însorită şi cu siguranţă într-o zi în care eu nu sunt răcită. Din păcate am amânat atât de mult recenzia asta încât am ajuns în ziua asta mohorâtă, îngheţată şi eu cu capul mare de la răceala asta care a venit cumva neanunţată.
Am cumpărat cartea de la Gaudeamus 2017, asta pentru că mă dusesem la târg în prima zi cu o lista de cărţi de cumpărat şi asta era pe listă la recomandarea unei prietene care abia o terminase de citit. Cred totuşi că la momentul acela văzusem trailer-ul de la filmul care va apărea în cinematografe peste câteva săptămâni şi nu pot să spun că m-a impresionat prea mult – o altă lume distopică. Când am ajuns la casă să plătesc cartea doamna de acolo mi-a recomandat să cumpăr şi Armada de acelaşi autor. La momentul respectiv am considerat doar că e treaba ei să recomande şi alte cărţi (pe principiul să cumperi mai multe), între timp am cumpărat-o şi pe aceea şi am ajuns la concluzia că doamna ştia despre ce vorbeşte nu doar recomandă de dragul de a recomanda.
Am terminat de citit cartea într-un singur weekend. Având în vedere că are cam 450 de pagini spune multe. Sunt puţine cărţi care au reuşit să mă prindă aşa de tare ca Ready Player One. Când m-am apucat de citit deja ajunsesem la saturaţie cu toate lumile distopice din ultima perioadă, unele mai bune (Hunger Games), altele nu la fel de reuşite (The 100 – deşi serialul este extraordinar), aşa că e uşor de văzut cam cât de tare m-a impresionat.
Pe Goodreads i-am dat nota 5 din 5, nota pe care şi-o merită din plin. Doar pentru faptul că a reuşit să mă ţină lipită de poveste pentru o întreaga zi şi îşi merită nota.
Titlu cărţii – Ready Player One – este de fapt mesajul care apare pe ecranul de început a jocurilor video mai vechi, datorită acestui aspect mă bucură faptul că traducerea în română a cărţii a păstrat titlu original şi nu a încercat o traducere a acestuia. Din nefericire am avut şi încă am parte de enorm de mult de traduceri, hai să le zicem mai puţin inspirate - în luna martie grupul meu de pe Goodreads citeste Station Eleven de Emily St. John Mandel, tradusă Simfonia Itinerantă, sper din tot sufletul că are o logică. Dar asta este o altă poveste pentru altă dată.
Acţiunea se petrece în anul 2044 când aparent lumea a ajuns la un prag limită. Având în vedere că 2040 este peste 20 de ani, iar anii 1990 sunt acum 30 de ani în urmă – da ştiu şi eu când zic acum 30 de ani mă gândesc la anii 1970, dar nu este aşa – nu e prea departe momentul acela.
Povestea lui Wade Watts care reuşte cu resurse limitate şi cu o mână de prieteni să învingă sistemul nu pare a fi nouă ca şi idee. Aşa cum nu e nici ideea unei lumi în care planeta şi-a consumat toate resursele şi a ajuns să depindă de o singură sursă controlată de o singură companie. Ernest Cline însă vine cu ceva nou: OASIS – o realitate care ar trebui să fie virtuală însă care în fapt este viaţa reală, iar realitatea este ruptura de viaţa din OASIS.
Chiar din primele pagini Cline recunoaşte că inspiraţia pentru numele personajului principal, Wade Watts, a venit de la supereroii copilariei lui : Peter Parker sau Clark Kent. Nu cred că e un moment în carte când poţi să spui : Wow, ce surpriză! Cu toate astea cartea este incredibil de bine scrisă, personajele foarte bine conturate, reale şi cu o evoluţie naturală, iar acţiunea este fluidă, fără poticneli, fără suspans inutil. De departe acesta este cel mai impresonant lucru la Ready Player One, toată acţiunea cărţii se desfăşoară într-o lume virtuală, însă povestea este cu mult mai reală decât multe altele.
Nu pot să spun că am înţeles toate referinţele la jocurile, filmele şi per ansamblu cultura anilor 1980 (adolescenţa mea a fost în anii 1990-2000), însă am înţeles pasiunea şi bucuria din spatele lor. L-am înţeles pe James Halliday – creatorul spaţiului virtual OASIS – poate pentru că şi eu am ceva din pasiunea lui.
Fondatorul OASIS, James Halliday, moare fără moștenitor, iar prin testament lasă moștenire întreaga avere și controlul realității virtuale celui care va reuși să ajungă prin întregul univers virtual la capătul vânătorii de comori pe care a pus-o la cale înainte de moartea sa. În mesajul să video de la momentul morţii sale vorbeşte foarte frumos de primul său „ou de Paşte”, de fapt de primul „ou de Paşte” dintr-un joc – în jocul Adventure de la Atari (ca idee am căutat şi informaţia este reală). Tot atunci îi îndeamnă pe toţi să caute în realitatea din OASIS „oul lui de Paşte”, primul care îl găseşte moşteneşte atât averea lui cât şi controlul asupra realităţii din OASIS.
Toată acţiunea se învârte în jurul vânătorii după „oul de Paşte” lăsat de Halliday în universul lui virtual. Evident că pe lângă evoluţia naturală a personajelor cu fiecare nivel trecut descoperim câte puţin din viaţa fondatorului, iar la final toată alergătura capătă sens.
Am revăzut trailer-ul filmului după ce am terminat de citit cartea şi încă nu m-am hotărât dacă să mă duc la film sau nu. Sunt momente când zic că mă voi duce, apoi am momente când realizez chiar din trailer că s-au depărtat de acţiunea cărţii (destul de mult) şi având în vedere cât de mult mi-a plăcut cartea nu ştiu dacă am să pot să fiu obiectivă în legătură cu filmul. Dacă totuşi mă hotărăsc să merg poate fac o analiză comparativă între carte şi film. Voi ce ziceti?
După cum spuneam şi la început între timp mi-am cumpărat si Armada şi abia aştep să o citesc – e pe lisa mea scurtă.
Tot așteptam să scrii de ea să văd cum ți-a plăcut. Și eu i-am dat tot 5 stele și dacă îmi amintesc bine la fel și la Armada.
ReplyDeleteCam în 3 zile am citit-o și eu mi-a plăcut foarte mult și deși m-am bucurat că se face film după ea și regizat de Spielberg totuși trailerul nu prea m-a convins (Probabil încă un film stricat de carte :) ). E grozavă și Armada sper să îți placă la fel de mult.
Teama mea este ca filmul separat de carte va fi bun, însă pentru că am citit cartea și mi-a plăcut atât de mult să nu pot face distincția între cele două. De asta nici nu sunt foarte hotărâtă dacă să merg sau nu.
DeleteÎn trecut am reușit să mă detașez de carte atunci când filmul a fost foarte bun - vorbesc desigur despre Hobbitul care a avut parte de un film uimitor, chiar dacă s-a distanțat enorm față de carte.
Mulțumesc pentru recomandare pentru ”Armada”. Mi s-a întâmplat în trecut să cumpăr o carte a unui autor care mi-a plăcut și în final să fiu dezamăgit. Din ce aud despre ”Armada” se pare că nu va fi aceeași situație.