Cartea "27 de paşi" a avut pentru mine un traseu interesant. Este prima carte, după mulţi ani, împrumutată. Sunt mai multe motive pentru care nu citesc cărţi împrumutate. În primul rând pentru că am o colecţie destul de mare de cărţi dintre care foarte multe sunt pe lista mea de citit, iar al doilea motiv pentru care nu împrumut cărţi este pentru că eu citesc cam 3-4 cărţi în acelaşi timp şi e greu să explic cuiva că o carte pe care el a terminat-o în 2 zile mie îmi ia 3 săptămâni pentru că nu e singura carte pe care o citesc.
"27 de paşi" intră în categoria de cărţi pe care mi-am propus anul acesta să citesc, adică în afara zonei mele de confort. Eu nu prea citesc cărţi autobiografice, şi în general nu prea este genul meu (eu sunt mai mult genul fantastic sau SF). Cu toate acestea "27 de paşi" a fost o călătorie extrem de interesantă. Eu i-am dat nota 4 din 5 (sistemul de notare Goodreads).
Cumva povestea lui Tibi Uşeriu nu pare diferită de a miilor de copii care au crescut în familii abuzive, care după 1990 au plecat din România doar pentru a scăpa şi de a evada din realitatea extrem de dură în care trăiau. Ca mulţi alţii a intrat în anturaje dubioase şi a ajuns să fie condamnat la închisoare pentru o serie de infracţiuni. Toate acestea sunt informaţii publice pe care le ştiam cu toţii.
Cartea însă oferă o perspectivă unică asupra sentimentelor lui pentru fiecare etapă a vieţii lui. În final asta de fapt face ca povestea să răsară din multitudinea de astfel de poveşti. Sunt momente în care sinceritatea lui efectiv te loveşte şi te lasă ameţit. Puterea lui de a admite, în primul rând faţă de el greşelile lui , de a privi realitatea aşa cum este ea, fără zorzoane inutile, fără a arunca vina pe altcineva (deşi ar fi putut face asta) este impresionantă.
Sunt câteva momente care mi-au rămas agăţate în amintire. Unul din momentele acelea este momentul când întors pe aeroportul Otopeni după ce a fost eliberat nu are puterea de a pleca pentru că pe undeva mintea lui încă nu putea accepta noţiunea de libertate şi se aştepta ca în orice moment să vină un gardian să îl ducă înapoi în celula lui. În carte nu se sta foarte mult pe momentul acesta, însă eu am rămas 10 minute cu cartea în mână încercând să înţeleg sentimentele lui.
Este clar că, aşa cum recunoaşte şi el, dacă nu ar fi avut parte de sprijin şi înţelegere nu ar fi putut să urce din hău. Şi chiar şi aşa „monştrii” sunt încă acolo şi din când în când îşi mai arată colţii.
"27 de paşi" este o metaforă, o metaforă a drumului său, drum care nu se opreşti cu 6633 Arctic Ultra ci continuă, aşa cum spune şi la final, în fiecare zi, 27 de paşi urmaţi de alţi 27 de paşi şi tot aşa. De multe ori stai şi te întrebi de ce cineva s-ar înscrie la un maraton de tipul 6633 Arctic Ultra, cartea asta îţi oferă un răspuns.
Recunosc că Tibi Uşeriu nu este un standard pentru toţi cei care participă la astfel de curse, nu toţi au aceeaşi motivaţie ca şi el, nu toţi au aceeaşi poveste ca şi el, însă cu siguranţă cu toţii au în comun acelaşi lucru – sunt oameni ai extremelor.
Poate uneori în viaţă ar fi bine să luăm decizii la fel cum a luat el decizia de a alerga până la maratonul de la Cluj şi apoi să continuie să alerge în cursă – doar pentru că acesta era lucrul natural de făcut la acel moment. Cred sincer că uneori trebuie să lăsăm lucurile să se întâmple şi să le acceptăm pentru ceea ce sunt.
Având în vedere că vorbim de un sportiv şi nu de un scriitor cartea a ieşit uimitor de bine. Aici cred totuşi că e mâna unui editor bun, chiar dacă au fost momente când ar fi trebuit să intervină şi mai mult pentru a da un pic de cursivitate poveştii. Cu toate acestea "27 de paşi"este o carte extrem de interesantă, iar pentru mine personal a fost o gură de aer proaspăt în noianul de distopii pe care îl tot citesc de cam jumătate de an.
0 comentarii:
Post a Comment