La aproape o săptămână de când s-a terminat East European Comic-Con este încă destul de prezent pentru mine. Şi pentru că a trecut suficient timp de când EECC 2018 şi-a închis porţile nu voi vorbi doar despre ziua a 3 a, dar voi încerca să vorbesc un pic şi despre ce a însemnat pentru mine evenimentul.
Să începem cu ziua 3 din Comic Con! Începutul zilei de duminică pentru mine a însemnat coada la Andrew Scott – autograf, poză, în ordinea asta. Nu ştiu dacă abia aterizase şi a fost adus direct la eveniment, însă mi s-a părut destul de obosit. Cu toate acestea ca mulţi alţii înainte lui a fost foarte deschis şi foarte ... drăguţ , din lipsă de alt cuvânt. Îmi imaginez că nu e uşor să ai o masă mare de oameni care vin unul după altul şi toţi vor să profite la maxim de timpul scurt pe care îl au. Prin urmare nu pot decât să admiri răbdarea şi deschiderea pe care a arătat-o atât Andrew Scott cât şi toţi ceilalţi invitaţi la eveniment.
Pentru mine Andrew Scott a fost cel mai mare nume de la Comic Con de anul acesta, vampirii nu îmi plac decât într-un singur fel: decapitaţi de Dean şi Sam (cele 10 minute din Spiderman 2 au compensat totuşi – pentru cei care ştiu despre ce vorbesc). Cumva din această cauză ziua de duminică s-a învârtit în jurul programului lui. La final nu pot să spun decât că a fost o experienţă extraordinară, iar Andrew Scott mi-a confirmat, dacă mai era nevoie, că actorii din Europa sunt umitori. Legătura lor cu teatru, cu scena le schimbă perspectiva atât asupra actului artistic cât şi asupra spectatorilor.
În acelaşi ton pot să spun că am fost din nou la panel la Chris Rankin, doar pentru că, deşi a fost cu siguranţă unul din cei mai subestimaţi invitaţi de anul acesta, pentru mine a fost de departe o surpriză extraordinară.
Am fost şi la panel-ul lui Jim Beaver, un om blând şi deschis. După 4 invitaţi din Supernatural pot să spun că până acum cel mai mult m-a impresionat Osric Chau care a venit la EECC în 2014 (cine ar putea să uite felul lui copilăresc de a fi, dar şi cosplay-ul lui de atunci)
După o zi întreagă de umblat şi de stat la panel-uri , obişnuita – de acum – poză cu tronul de la HBO, dar şi discuţii extrem de interesante cu artiştii de pe aleea artiştilor (dacă mergeţi la EECC este obligatoriu să mergeţi pe aleea artiştilor, noi acolo ne-am „campat”) cineva din grupul nostru atrage atenţia că la finalul programului apare o menţiune „Actors Panel” şi că nu ştim ce e şi că hai să mergem.
Din câte îmi amintesc eu (şi eu am fost la toate ediţiile) acesta este primul an când se face aşa ceva. Acest „Actor Panel” a însemnat de fapt un panel cu toţi invitaţii de la EECC (mai puţin Daniel Gilles care a fost doar sâmbâtă). Evident întrebările au fost generale, de la : cum v-aţi simţit la EECC la „ce prejudecăţi aţi avut înainte să veniţi în România şi v-au fost răsturnate” – aici cu siguranţă răspunsul „nu ştiam că vorbiţi o limbă romanică (adică latină)” a fost răspunsul care deşi îl intuiam m-a luat cumva pe nepregătite.
Anul acesta mai mult ca altă dată simt fericirea aceea că am fost la Comic Con, însă şi tristeţe că s-a terminat, dar şi anxietate: „oare va mai fi şi la anul?”. E întrebarea pe care mi-o pun în fiecare an. Mi-am dorit atât de mult un Comic Con în România că sunt momente când mă tem că nu vom mai avea unul.
Cred că am mai spus asta, însă nu strică să mă repet: se vede atât de mult evoluţia de la un an la altul. Mă refer aici la organizare. Mulţi nu cred că realizează că vorbim de un eveniment tânăr, abia a făcut 5 ani. Faptul că de la an la an lucrurile sunt şi mai frumoase şi mai bine făcute mă face să admir puterea şi dăruirea oamenilor frumoşi din spatele culiselor, care este clar că învaţă alături de noi. Bravo!
0 comentarii:
Post a Comment