Seria „Berlin” scrisă de Fabio Geda şi Marco Magnone are cinci volume (până în prezent – undeva citisem că va avem 7 volume, însă pe pagina de Goodreads a autorilor apar doar 5 volume) dintre care patru dintre ele au fost traduse în limba română de editura Corint. Eu le-am cumpărat, fără excepţie, în ultimii doi ani de la cele două târguri mari de cărţi din Bucureşti : Gaudeamus şi Bookfest. Pauza mea de lectură (de care am tot vorbit în ultimele luni) a însemnat printre multe altele că am amânat momentul pentru a începe această serie.
Am avut două motive pentru care am început seria. În primul rând pentru că este o serie YA cu nişte cărţi de o lungime redusă (cam 200 de pagini pe volum) şi mi s-a părut un pas mic, o pregătire bună pentru planul meu de anul acesta : „Miss Peregrine”. Şi al doilea motiv este pentru că sper că în iunie la Bookfest voi putea să cumpăr volumul 5, iar până atunci nu mai este aşa mult.
Cele cinci cărţi din seria „Berlin” sunt:
1. Focurile din Tegel
2. Zorii din Alexanderplatz
3. Bătălia din Gropius
4. Lupii din Brandenburg
5. Il richiamo dell'Havel (cumva am uitat să menţionez că cei doi autori sunt italieni?)
Atunci când am terminat primul volum – „Focurile din Tegel” – i-am dat două stele din cinci (sistemul de notare de pe Goodreads). Nota era mai curând 2,5 însă am înclinat mai mult spre 2 decât spre 3. Acum după ceva vreme cred că nota corectă ar fi 3 stele din 5, simt că la momentul acela eram încă după ce abia terminasem „Ready Player One” prin urmare orice aş fi citit nu ar fi fost la nivelul acela.
Seria „Berlin” vorbeşte despre o lume distopică (v-am zis eu că în ultima perioadă sunt din ce în ce mai multe) în care un virus a ucis întreaga populaţie adultă a planetei rămânând doar adolescenţi şi copii, odată atinsă vârsta de 18 ani virusul se activează.
Ce este interesant la această serie, spre deosebire de multe alte lumi distopice pe care le-am citit în ultima vreme, este nu atât locaţia unde se petrece acţiunea – Berlin, deşi având în vedere că cei doi autori sunt italieni şi asta este interesant – cât mai ales timpul. Povestea din „Berlin” are loc la mijlocul anilor 70, cu mult înainte de căderea Zidului Berlinului.
O lume distopică plasată în trecut este nu doar impresionantă, dar şi cu siguranţă cu mult mai greu de realizat, întrucât de cele mai multe ori dezastru care declanşează acţiunea are la bază evoluţia tehnologică, militară sau medicală. De această dată nu se poate determina cu precizie ce anume a declanşat virusul, iar faptul că singurii supravieţuitori sunt copii adânceşte cu atât mai mult misterul. Acesta este şi motivul pentru care mi-a schimbat nota.
Povestea din primul volum – „Focurile din Tegel” – încearcă să ne introducă în viaţa mai multor grupuri de copii răspândite în Berlinul de Vest, dar prezintă şi câteva fragmente din viaţa lor înainte de virus, atât cât îşi amintesc.
Mi se pare uimitor cum aceşti copii – putem să dezbatem multă vreme definiţia adolescentului, însă în final ei rămân copii – reuşesc să se descurce nu doar în absenţa adulţilor ci şi cu ameninţarea că viaţa lor se va sfârşi (destul de cumplit) în scurt timp. Nu doar faptul că învaţă să pescuiască, să vâneze etc (mulţi probabil până la 14 ani au învăţat destul de multe din lucrurile esenţiale supravieţuirii) ci mai ales că reuşesc atât să se organizese cât şi să aibă grijă unii de alţii. Evident că unii o fac mai bine decât alţii, evident că apar şi manifestările violente, explicabile în contextul dat.
În final seria este exact aşa cum mă aşteptam, o lectură uşoră şi interesantă. Eu deja am început să citesc volumul 2 – „Zorii din Alexanderplatz” – şi am ajuns deja pe la jumătate (recunosc că am revenit la obiceiul meu de a citi 2 cărţi în acelaşi timp şi acum citesc şi „Procesul” de Franz Kafka)
Având în vedere că , aşa cum spuneam şi la început, volumele sunt destul de mici sper că pe măsură ce se dezvoltă acţiunea în volumele următoare să avem parte de cât mai multe dezvăluri în ceea ce priveşte originea virusului. Pe undeva sper şi că într-o formă sau alta vom avea parte de un strop de speranţă şi pentru copiii care acum aşteaptă doar să moară mult prea devreme. Nu neaparat un tratament, pentru că asta ar presupune ani de studiu, iar ei nu au luxul timpului.
Aşa cum spuneam în ultima perioadă am tot citit lumi distopice, iar asta nu aduce multe lucruri noi, însă acum că am început şi volumul 2 cred că voi continua cu această serie.
0 comentarii:
Post a Comment